imi era atat de dor...

... sa zambesc. sa zambesc fara motiv. sa zambesc ca un copil bleg o zi intreaga. iar apoi sa se intample ceva care sa ma intristeze, si totusi sa ajung acasa si sa ma apuce iar zambitul prostesc.
mi-era atat de dor de mine. mi-era atat de dor de increderea pe care o aveam in lumea asta si in visele mele. mi-era dor sa cred ca pot. mi-era dor sa cred ca viata asta este molipsitor si sufocant de frumoasa. mi-era dor de zambetul meu tamp.

mi-era dor sa cred ca lucrurile se vor schimba in bine daca am suficienta rabdare. si eram atat de aproape de a renunta complet la speranta asta infantila.

si mi-era nespus de dor sa pot sa fiu copil din nou. sa pot sa pun capul pe perna si sa zambesc si sa nu imi pese daca ceilalti ma judeca, pentru ca eu sunt eu, si pentru mine eu sunt poate cea mai importanta persoana. aproape. dar hai sa nu intram in existentialisme acum. dragostea o servesc pe post de desert la micul dejun maine dimineata, cand o voi savura cu zambetul pe buze.

mi-era dor sa cred. sa cred in ceva cu toata fiinta mea. indiferent cat de mic si neinsemnat ar putea fi acel lucru. iar acum acel lucru este chiar viitorul meu. si stiu ca peste ceva timp voi fi iar deprimata si ingropata in probleme total inutile in care ma arunc singura. dar acum sunt fericita. si scriu cuvintele astea din inima.

sunt fericita. iubesc. imi iubesc zambetul, pentru ca mi-a fost atat de dor de el incat credeam ca l-am pierdut definitiv. imi iubesc fericirea si increderea si vointa si cel mai mult imi iubesc pofta de viata pe care abia ce mi-am recapatat-o. pentru ca toate cuvintele astea sunt despre mine. azi sunt egoista, pentru ca mi-a fost atat de dor sa fiu fericita incat nu ma mai satur.

azi mi-am ales viitorul. si are un gust atat de dulce. si un pic acrisor.

---

and for all those who thought i'd run out of love by now, here i go again.