asa, degeaba.

... deci bai asta. nu, in pula mea, nu imi este bine. si nu, nu o sa fiu okay. si nu, nu stiu ce o sa fie. si naiba sa o ia de treaba, bai boule, nu stiu atat de multe lucruri ca ma simt mai prost decat m-as simti daca ar trebui sa vorbesc despre inovatiile din domeniul constuctiilor purtand doar niste agrafe prin par si goliciunea-mi pe de-a-ntregul in fata tuturor muncitorilor necalificati din univers. si a sefilor lor. si a cersetorilor.
dar oricat de uimitor ar parea, cateva lucruri tot mai stiu. stiu sa scriu, si in scrierile mele pot sa stiu ce vreau, si sa vreau ce stiu, si mai ales sa am tot ce imi povesteste sufletul prin vise. si mai stiu si ca eu nu-s asta. n-am fost si nici nu voi fi vreodata genul de femeie proasta pe care o privim on a daily basis in toate serialele noastre preferate. ale noastre, bai cap-de-tartaguta. pentru ca noi doi, astia doi prosti cum suntem, in povestile mele, inca mai avem seriale perferate si glume doar ale noastre. si restul nu mai conteaza. si dupa cum spuneam, eu nu am fost si nici nu voi fi vreodata copilita aeriana care isi rateaza absolut toate sansele si apoi cand renunta la tot, vine muntele la mohamed. in primul rand pentru ca eu deja am irosit mai multe sanse decat aveam. apoi pentru ca viata mea nu e un film cu melodii de fundal (totusi multumim apple pentru incercarea curajoasa). si mai apoi pentru ca muntele meu (adica tu, you bastard) a luat-o pe carari straine mie si s-a pierdut pe drum, iar eu nici nu stiu daca ii place ca s-a pierdut sau nu, asa ca nu pot sa mai alerg eu dupa el. si ca o ultima incercare de a imi vindeca singura ego-ul facut bucatele mai ceva ca un servetel de la mcdonald's pe care pun eu mana cand sunt agitata, ar mai fi si faptul ca - eu, fetita cu par rosu care crede in suflete pereche - sunt atat de satula de metafore si desene pe pereti si cantece cu subinteles si vorbit de una singura incat simt ocazional nevoia de a imi baga picioarele in tot. devine un fel de tabiet, pentru ca vezi tu, iubitul meu porumbel cu pene in loc inima, devine iritant sa tot lupti de unul singur, si pe deasupra sa mai si lupti degeaba.
pentru ca naiba sa o ia de viata si de vina si de inima, m-am saturat. m-am saturat eu sa ma aud vorbind. m-am saturat sa imi para rau si sa ma chinui si sa ma bat si sa ma zbat si sa ma lupt, si sa fie totul degeaba. in mod stupid, eu chiar nu sunt persoana care lupta. si hai ca fac o aroganta si o zic pe-aia urata: pentru mine SE lupta. si stiu ca tu ai luptat, la naiba, stiu ca ai luptat de parca ar fi depins tot universul asta de lupta pe care o duceai tu. si n-am sa uit niciodata. (si apropo, de 'pentru mine se lupta', nu am inteles niciodata de ce, totusi. in fine.)
tot ce vroiam sa spun era ca... i just needed you to fight a bit more. just a bit. so little, that you wouldn't even have felt it. si apoi ar fi fost totul ca inainte. si ar fi ramas asa. dar acum, in ultimul ceas, adica ala in care eu renunt de dragul tau (pentru ca sunt egoista), realizez ca tu nu mai vrei sa lupti. si nu numai ca nu mai vrei sa lupti, dar nici nu mai gasesti vreun sens in a reface ceea ce a fost.
iar asta e momentul in care imi cer scuze pentru ca tot timpul asta am fost o idioata penibila si nebuna care te tot tragea intr-un loc in care tu nu mai vrei de mult sa fii.

si pana la urma, my point was... i don't want to stop fighting, but i will. it's not who i am, but i have to. de dragul tau (pentru ca-s egoista).

imi era atat de dor...

... sa zambesc. sa zambesc fara motiv. sa zambesc ca un copil bleg o zi intreaga. iar apoi sa se intample ceva care sa ma intristeze, si totusi sa ajung acasa si sa ma apuce iar zambitul prostesc.
mi-era atat de dor de mine. mi-era atat de dor de increderea pe care o aveam in lumea asta si in visele mele. mi-era dor sa cred ca pot. mi-era dor sa cred ca viata asta este molipsitor si sufocant de frumoasa. mi-era dor de zambetul meu tamp.

mi-era dor sa cred ca lucrurile se vor schimba in bine daca am suficienta rabdare. si eram atat de aproape de a renunta complet la speranta asta infantila.

si mi-era nespus de dor sa pot sa fiu copil din nou. sa pot sa pun capul pe perna si sa zambesc si sa nu imi pese daca ceilalti ma judeca, pentru ca eu sunt eu, si pentru mine eu sunt poate cea mai importanta persoana. aproape. dar hai sa nu intram in existentialisme acum. dragostea o servesc pe post de desert la micul dejun maine dimineata, cand o voi savura cu zambetul pe buze.

mi-era dor sa cred. sa cred in ceva cu toata fiinta mea. indiferent cat de mic si neinsemnat ar putea fi acel lucru. iar acum acel lucru este chiar viitorul meu. si stiu ca peste ceva timp voi fi iar deprimata si ingropata in probleme total inutile in care ma arunc singura. dar acum sunt fericita. si scriu cuvintele astea din inima.

sunt fericita. iubesc. imi iubesc zambetul, pentru ca mi-a fost atat de dor de el incat credeam ca l-am pierdut definitiv. imi iubesc fericirea si increderea si vointa si cel mai mult imi iubesc pofta de viata pe care abia ce mi-am recapatat-o. pentru ca toate cuvintele astea sunt despre mine. azi sunt egoista, pentru ca mi-a fost atat de dor sa fiu fericita incat nu ma mai satur.

azi mi-am ales viitorul. si are un gust atat de dulce. si un pic acrisor.

---

and for all those who thought i'd run out of love by now, here i go again.

microscopie la rece.

'uhh, iar m-am pierdut printre randuri.'
'ce vrei de fapt?'
'cum adica? vroiam doar sa port o conversatie aberata.'
'nu, adica ce vrei cu adevarat. tu, cu toata fiinta ta. ce iti doresti ?'
'paaaai... sa ma mut la new york, sa ...'
'nu. ce iti doresti mai presus de orice.'
'sa fiu fericita?'
'lasa asta, asta ne dorim toti. dar unii gasesc fericirea in a colectiona timbre. deci, fericirea ta pe unde zace? ce iti doresti dincolo de tot universul asta?'
'am obosit sa fiu cinica... asa ca am sa iti raspund. si am sa fiu sincera. cu mine macar. vreau iubire. iubire in cea mai pura forma, iubire absoluta, iubire nemarginita, iubire care te face sa intelegi toate tainele sufletului si ale nemuririi, iubire care te transforma, care te omoara si te invie, iubire care nu te lasa sa nu zambesti clipa de clipa. iubire care te face sa iti dai seama ca nu mai ai nevoie de cuvinte frumoase ca sa o exprimi, pentru ca simpla ei prezenta iti indulceste fiecare cuvant, fara efort. iubire cameleonica, iubire care nu te lasa niciodata sa cazi in abisul monotoniei. iubire impartasita, iubire incontrolabila, iubire ideala. si oricat de pompos suna totul, iubirea despre care vorbesc este cea mai simpla forma a iubirii. este iubirea pe care o gasesti printr-un simplu zambet al persoanei potrivite. este iubirea care se instaleaza in inima ta intr-o fractiune de secunda si ramane acolo pentru o eternitate, indiferent de orice alte circumstante.'
'si crezi ca o astfel de iubire exista?'
'nu cred. stiu.'
'atunci?'
'atunci ce?'
'ce mai faci aici, in varful patului, infasurata intr-un halat de baie, cu fereastra deschisa, ascultand trilurile pasarilor si ale masinilor, scriind toate lucrurile astea?'
'mi-e frica.'
'de ce ti-e frica? nu spuneai tu ca iubirea asta a ta face totul universul sa se transforme in ceva ideal?'
'ba da. doar ca... nu stiu sigur... nu stiu. nu inteleg. daca stiu ce vreau, de ce sunt inca aici? de ce imi pierd viata invartindu-ma intr-un cerc vicios lamentabil? de ce ... de ce iubirea suprema care constituie in ochii mei cel mai important lucru din toate cate exista nu ma tine acolo unde stiu ca vreau sa fiu? de ce... de ce fac tot ceea ce fac? de ce se intampla totul asa? de ce... de ce nici macar eu nu ma mai inteleg?'
'poate ca inca nu trebuie sa te intelegi. poate ca inca nu e momentul ca iubirea ta eterna sa infloreasca. poate ca tot universul tau e precum un puzzle superb - care nu transmite nici un adevar suprem sau vreun sentiment ideal pana in momentul in care nu cad toate piesele in locul in care trebuie sa sfarseasca. poate ca tocmai faptul ca iti doresti atat de mult ceva ce stii ca exista te impiedica din a te grabi. poate ca farama de suflet care te implora sa ai rabdare, de dragul tau, de dragul de a vedea totul devenind realitate intr-un mod perfect, are dreptate. poate ca toate cuvintele astea in care ai descris ceea ce iti doresti sunt atat de stangace tocmai pentru ca inca nu a sosit momentul in care sa asimilezi si sa accepti dragostea asta nemarginita care te chinuie. poate ca inca nu e cazul. si stiu ca ai atatea contraargumente si intrebari pentru tot ceea ce am spus, dar nu intreba nimic. stii ca am dreptate.'
'poate ca ar trebui sa fac si eu o calatorie pana la mecca.'
'ai luat-o razna?'
'nu. era o figura de stil. toti avem in sufletul nostru o calatorie spirituala ce trebuie transpusa in realitate. am folosit mecca drept destinatie pentru ca am simtit nevoia sa trag putin lucrurile inspre un fundament real.'
'cine sa te mai inteleaga?'
'nu cred ca e prea mare lucru de inteles in momentul asta. tot ce pot sa fac e sa astept, sa sper, sa nu ma leg de lucruri fizice, sa renunt la atasamente, si sa cred. cu toata fiinta.'
'si sa iti amintesti ceea ce gandesti acum si data viitoare cand o sa iti vina sa te dai cu fundul de pamant si sa plangi pana iti ies ochi din orbite.'


'no promises. people make moments.' (thanks, nova.)
whatever will be, will be.
'cause i can't promise you anything more than my love.

autocompatimire.

gata. m-am saturat de plans, de umilinta, de 'bine, hai, lasa, e ca tine.', de bataile pe umar si de cuvintele marete.
azi am sa fiu artista. am sa fiu artista puternica, frumoasa, sigura pe ea. am sa fiu artista care zambeste, artista care stie. artista care vede lucrurile de sus si de jos si de dinafara in acelasi timp, pentru ca ea insasi este undeva pe un piedestal de unde se uita in jos catre omenire, si pe sub pielea oricui, si in mintea fiecaruia. azi am sa fiu puternica si frumoasa. si am sa zambesc cel mai misterios zambet pe care l-am invatat vreodata, pentru ca - in fond - dincolo de zambetul meu inselator, stiu lucruri care ar putea schimba totul intr-o bataie de vant. azi nu mai plang, pentru ca nu am motiv. azi sunt o femeie independenta, care stie exact ce vrea si ce are nevoie de la viata si cum se invart toate rotile universului. azi imi incep viata. viata mea. o viata din care nu am sa mai ofer nimanui nici macar o farama, pentru ca m-am saturat sa tot ofer lucruri care ajung in cosul de gunoi mai repede decat e necesar. de azi am sa fiu egoista.
'ca intotdeauna.', ai sa-mi spui.
dar te inseli, my love. in felul meu ciudat, nu am fost niciodata egoista. m-am purtat egoist, da. dar egoista nu am fost nici macar o secunda. daca-i sti macar...
de azi nu am sa ma mai complac in repetitii si cuvinte care ma asigura over and over again ca x lucru e intr-un fel si ca nu e cazul sa imi fac griji in legatura cu y situatie. de azi am sa fiu sigura pe mine. de azi nu am sa mai fiu copil.

de azi sunt om mare.