History

 We write history every day. Our own, personal, tiny kind of history.

It's small, but it's still history. A small line on an enormous white piece of paper. A tiny colorful line that happens to intersect other tiny lines on its path. A microscopical line that gets lost in the infinity.

It's funny, really. 'History' is such a big word. It encompasses such a vast volume of grandness and greatness and eternity. And we, as human beings, represent these tiny dots that you can't even tell apart from a fair distance. Yet we, insignificant creatures, write history every second. We, trivial animated things, are capable of excellence. Through our thoughts, words and actions.

And I have to admit, such an idea is kind of hard to ingest. On the other hand, it also creates a rather haunting sensation of randomness. Maybe even chaos.

It is random indeed - all of it. When we're born, who our parents are and what they've done with their lives up to that point, who their parents were and how each and every one of these people has been raised. How we're being raised. How other incidents happen to occur around us. How these incidents affect us. Our each and every choice. Every single word we utter. Every smile we smile and tear we cry. Every road we take, and every story we write without even realizing. And then there are all these people that enter our life by choice or chance. The way they act, talk, think, respond to random factors, actions, words. Their dreams and goals - short term or long term.

Our dreams. Each and every little dream or ideal that we develop.

All these things, and so many others, when turned into reality, create the world as we know it. Right now. This very second. And from this very point, it falls into our hands to write the rest of it. All the history that's left unwritten. Every single letter of it.

So, just how capable do *you* feel to write history?

Stillness.

Quiet mornings. Those mornings when you just wake up and you don't even want to move. Not because you're tired (even though you kind of are) and you want to go back to sleep. Not because you feel sick (even though your stomach hurts for no reason). Not because you're paralyzed in any way (but yes, this emptiness feels pretty paralyzing, if you put it that way). You just wake up and you feel blank and all you can do is sit there in bed with freezing toes, facing the ceiling, staring at nothing in particular. And it's not even one of those moments when you get lost in your own thoughts (ahh that would at least be something). No sir. You just lay still and blank. No particular thought, or need, or desire. Nothing. Just you, as blank as a fresh piece of paper.

And as you sit there, counting the seconds - 'cause it didn't take you long to get to the point where you realized that counting the seconds is all that you can do, you start feeling more and more annoyed by the stillness and emptiness of it all.

Good morning, Monday. I'm as blank as I'll ever be. I have no idea what I want or need. I just... exist. Breathe. Waste time and space. And right now, on a rather cloudy Monday morning, this is all I have to offer to the world.

si toate lucrurile care raman nespuse...

nu, nu sunt bine.
nu, nu-mi convine.
nu, nu mi-e usor.
nu, nu vreau inca sa-ti spun somn usor.
nu vreau sa zambesc, pentru ca nu stiu cum sa fac asta fara tine.
te iubesc, si mi-e greu sa nu ti-o spun.
te vreau. te vreau atat de mult incat doare.
iubeste-ma, you idiot.
si crede-ma, nu ma arunc cu capul inainte nu pentru ca nu simt dorinta acuta sa o fac clipa de clipa, ci pentru ca ma gandesc la tine. ma gandesc la faptul ca nu vreau sa te ranesc. pentru ca te iubesc prea mult.
si toate melodiile pe care le ascult spun lucrurile pe care eu nu pot sa le spun niciodata. si in interiorul meu urlu 'iubeste-ma. salveaza-ma.'. dar nu pot sa iti spun toate astea. pur si simplu nu pot. pentru ca refuz sa fiu egoista.
imi e frica de singuratate. si singurele momente in care nu imi vine sa plang sunt momentele in care alerg inspre tine, iar tu ma strangi in brate pana cand nu mai am aer. si nici macar atunci, pentru ca stiu ca la un moment dat va trebui sa imi dai drumul.
si poate ca nu iti dai seama mereu, dar chiar ma chinui. si uneori mi-e atat de greu. dar nici forta sa iti spun nu mai am. si nici nu vreau sa iti spun. pentru ca mi-am promis sa am grija singura de mine, si asta fac. si o sa fac asta in continuare. si nu iti cer nimic. doar ca uneori mi-as dori sa ai un pic de grija de mine, chiar daca nu ti-o cer.

i'll be your friend, your lover, and your no. 1 fan. and all i ask for in return is love.
pff.

imi era atat de dor...

... sa zambesc. sa zambesc fara motiv. sa zambesc ca un copil bleg o zi intreaga. iar apoi sa se intample ceva care sa ma intristeze, si totusi sa ajung acasa si sa ma apuce iar zambitul prostesc.
mi-era atat de dor de mine. mi-era atat de dor de increderea pe care o aveam in lumea asta si in visele mele. mi-era dor sa cred ca pot. mi-era dor sa cred ca viata asta este molipsitor si sufocant de frumoasa. mi-era dor de zambetul meu tamp.

mi-era dor sa cred ca lucrurile se vor schimba in bine daca am suficienta rabdare. si eram atat de aproape de a renunta complet la speranta asta infantila.

si mi-era nespus de dor sa pot sa fiu copil din nou. sa pot sa pun capul pe perna si sa zambesc si sa nu imi pese daca ceilalti ma judeca, pentru ca eu sunt eu, si pentru mine eu sunt poate cea mai importanta persoana. aproape. dar hai sa nu intram in existentialisme acum. dragostea o servesc pe post de desert la micul dejun maine dimineata, cand o voi savura cu zambetul pe buze.

mi-era dor sa cred. sa cred in ceva cu toata fiinta mea. indiferent cat de mic si neinsemnat ar putea fi acel lucru. iar acum acel lucru este chiar viitorul meu. si stiu ca peste ceva timp voi fi iar deprimata si ingropata in probleme total inutile in care ma arunc singura. dar acum sunt fericita. si scriu cuvintele astea din inima.

sunt fericita. iubesc. imi iubesc zambetul, pentru ca mi-a fost atat de dor de el incat credeam ca l-am pierdut definitiv. imi iubesc fericirea si increderea si vointa si cel mai mult imi iubesc pofta de viata pe care abia ce mi-am recapatat-o. pentru ca toate cuvintele astea sunt despre mine. azi sunt egoista, pentru ca mi-a fost atat de dor sa fiu fericita incat nu ma mai satur.

azi mi-am ales viitorul. si are un gust atat de dulce. si un pic acrisor.

---

and for all those who thought i'd run out of love by now, here i go again.

pain.

'why am i here? why does it feel like i need this pain? is it because i love? is it because this is the closest thing i have to feeling? is it because i'm selfish? is it because it makes me feel better about everything?'
'you need pain because it's never-ending. you need pain because it doesn't involve the rest of the world. you need pain because you can create and re-create it time and time again in your heart. you need pain because love scares you. you always run away from love, because somewhere in your heart you are afraid that love fades away in time.'
'i don't believe that love fades away. true love never fades away.'
'true. but you can't live without change. and love brings stability. love brings peace.'
'i like peace.'
'yes... you like peace. the way you like the subway. it takes you places, but you still prefer a car.'
'that's not fair. this is stupid, it's all stupid. why would i run away from love?'
'because you're such a dreamer. because you believe that true love brings along perfection.'
'and it does.'
'you believe true love turns this whole world into a better place.'
'and it does.'
'... you believe that true love makes routine go away. you believe that true love creates never-ending special moments.'
'but... it does.'
'honey, this world kills romance. no matter how much love you spread around. i know how you feel, and your view is beautiful. but this is the real world. and there's this part of you that realizes the actual truth. it's that part that makes you run away when things get too close to finally being perfect.'
'nonsense. why would it do that?'
'because the thought that this world might actually crush that view of yours scares you so bad that you can't control yourself. you go into this coma state and that cynical part of yours takes over and puts an end to anything that could possibly take you so high, just to make sure that there's no possible way for you to fall from there.'
'am i that fucked?'
'i wish i could say differently... but i'm afraid i can't.'
'so what, it's like pain is my only way?'
'maybe one day... maybe the day when things will be so right that the cynical part won't be able to take over anymore...'

maybe i need pain... maybe it's because i love too much, or think too much, or talk too much. maybe this all just bullshit, maybe i'm just stupid.
maybe 'without pain, no one would appreciate the good moments in life.'...
maybe i believe that i have to feel all this pain. maybe i feel like i need to make things right, and this is the only way i found.
maybe i'm selfish, and i need to be different.
maybe i need redemption.

maybe... maybe, somehow, everything makes perfect sense.

microscopie la rece.

'uhh, iar m-am pierdut printre randuri.'
'ce vrei de fapt?'
'cum adica? vroiam doar sa port o conversatie aberata.'
'nu, adica ce vrei cu adevarat. tu, cu toata fiinta ta. ce iti doresti ?'
'paaaai... sa ma mut la new york, sa ...'
'nu. ce iti doresti mai presus de orice.'
'sa fiu fericita?'
'lasa asta, asta ne dorim toti. dar unii gasesc fericirea in a colectiona timbre. deci, fericirea ta pe unde zace? ce iti doresti dincolo de tot universul asta?'
'am obosit sa fiu cinica... asa ca am sa iti raspund. si am sa fiu sincera. cu mine macar. vreau iubire. iubire in cea mai pura forma, iubire absoluta, iubire nemarginita, iubire care te face sa intelegi toate tainele sufletului si ale nemuririi, iubire care te transforma, care te omoara si te invie, iubire care nu te lasa sa nu zambesti clipa de clipa. iubire care te face sa iti dai seama ca nu mai ai nevoie de cuvinte frumoase ca sa o exprimi, pentru ca simpla ei prezenta iti indulceste fiecare cuvant, fara efort. iubire cameleonica, iubire care nu te lasa niciodata sa cazi in abisul monotoniei. iubire impartasita, iubire incontrolabila, iubire ideala. si oricat de pompos suna totul, iubirea despre care vorbesc este cea mai simpla forma a iubirii. este iubirea pe care o gasesti printr-un simplu zambet al persoanei potrivite. este iubirea care se instaleaza in inima ta intr-o fractiune de secunda si ramane acolo pentru o eternitate, indiferent de orice alte circumstante.'
'si crezi ca o astfel de iubire exista?'
'nu cred. stiu.'
'atunci?'
'atunci ce?'
'ce mai faci aici, in varful patului, infasurata intr-un halat de baie, cu fereastra deschisa, ascultand trilurile pasarilor si ale masinilor, scriind toate lucrurile astea?'
'mi-e frica.'
'de ce ti-e frica? nu spuneai tu ca iubirea asta a ta face totul universul sa se transforme in ceva ideal?'
'ba da. doar ca... nu stiu sigur... nu stiu. nu inteleg. daca stiu ce vreau, de ce sunt inca aici? de ce imi pierd viata invartindu-ma intr-un cerc vicios lamentabil? de ce ... de ce iubirea suprema care constituie in ochii mei cel mai important lucru din toate cate exista nu ma tine acolo unde stiu ca vreau sa fiu? de ce... de ce fac tot ceea ce fac? de ce se intampla totul asa? de ce... de ce nici macar eu nu ma mai inteleg?'
'poate ca inca nu trebuie sa te intelegi. poate ca inca nu e momentul ca iubirea ta eterna sa infloreasca. poate ca tot universul tau e precum un puzzle superb - care nu transmite nici un adevar suprem sau vreun sentiment ideal pana in momentul in care nu cad toate piesele in locul in care trebuie sa sfarseasca. poate ca tocmai faptul ca iti doresti atat de mult ceva ce stii ca exista te impiedica din a te grabi. poate ca farama de suflet care te implora sa ai rabdare, de dragul tau, de dragul de a vedea totul devenind realitate intr-un mod perfect, are dreptate. poate ca toate cuvintele astea in care ai descris ceea ce iti doresti sunt atat de stangace tocmai pentru ca inca nu a sosit momentul in care sa asimilezi si sa accepti dragostea asta nemarginita care te chinuie. poate ca inca nu e cazul. si stiu ca ai atatea contraargumente si intrebari pentru tot ceea ce am spus, dar nu intreba nimic. stii ca am dreptate.'
'poate ca ar trebui sa fac si eu o calatorie pana la mecca.'
'ai luat-o razna?'
'nu. era o figura de stil. toti avem in sufletul nostru o calatorie spirituala ce trebuie transpusa in realitate. am folosit mecca drept destinatie pentru ca am simtit nevoia sa trag putin lucrurile inspre un fundament real.'
'cine sa te mai inteleaga?'
'nu cred ca e prea mare lucru de inteles in momentul asta. tot ce pot sa fac e sa astept, sa sper, sa nu ma leg de lucruri fizice, sa renunt la atasamente, si sa cred. cu toata fiinta.'
'si sa iti amintesti ceea ce gandesti acum si data viitoare cand o sa iti vina sa te dai cu fundul de pamant si sa plangi pana iti ies ochi din orbite.'


'no promises. people make moments.' (thanks, nova.)
whatever will be, will be.
'cause i can't promise you anything more than my love.

autocompatimire.

gata. m-am saturat de plans, de umilinta, de 'bine, hai, lasa, e ca tine.', de bataile pe umar si de cuvintele marete.
azi am sa fiu artista. am sa fiu artista puternica, frumoasa, sigura pe ea. am sa fiu artista care zambeste, artista care stie. artista care vede lucrurile de sus si de jos si de dinafara in acelasi timp, pentru ca ea insasi este undeva pe un piedestal de unde se uita in jos catre omenire, si pe sub pielea oricui, si in mintea fiecaruia. azi am sa fiu puternica si frumoasa. si am sa zambesc cel mai misterios zambet pe care l-am invatat vreodata, pentru ca - in fond - dincolo de zambetul meu inselator, stiu lucruri care ar putea schimba totul intr-o bataie de vant. azi nu mai plang, pentru ca nu am motiv. azi sunt o femeie independenta, care stie exact ce vrea si ce are nevoie de la viata si cum se invart toate rotile universului. azi imi incep viata. viata mea. o viata din care nu am sa mai ofer nimanui nici macar o farama, pentru ca m-am saturat sa tot ofer lucruri care ajung in cosul de gunoi mai repede decat e necesar. de azi am sa fiu egoista.
'ca intotdeauna.', ai sa-mi spui.
dar te inseli, my love. in felul meu ciudat, nu am fost niciodata egoista. m-am purtat egoist, da. dar egoista nu am fost nici macar o secunda. daca-i sti macar...
de azi nu am sa ma mai complac in repetitii si cuvinte care ma asigura over and over again ca x lucru e intr-un fel si ca nu e cazul sa imi fac griji in legatura cu y situatie. de azi am sa fiu sigura pe mine. de azi nu am sa mai fiu copil.

de azi sunt om mare.

vorbe-n vant.

'bai asta. deci e ultima oara cand imi inchizi usa/telefonul/ce-altceva-iti-mai-trece-tie-prin-cap in nas. sa bagi bine la cap treaba asta.'
'draga mea, vorbesti prea mult. ma obosesti.'
'honey, darling, my love, nu e problema ta cat vorbesc eu. asa imi place mie, sa risipesc cuvinte, minute, vieti. imi place sa imi arunc cuvintele in vant precum isi arunca toti copiii baloanele de sapun prin herastrau sau cismigiu cand da in sfarsit caldura dupa o iarna plina de balti si noroi. iar tu si asa nu asculti nici a mia parte din ce spun, therefore nu te priveste.'
'iar te-ai trezit cu fata la cearceaf?'
'te-as intreba si eu ceva istet in return, dar nu vad sensul. pentru ca azi, my lovely asshole, imi sunt autosuficienta. azi nu simt nevoia sa fiu mai buna, nu simt nevoia sa fiu buna deloc. sau draguta, sau amuzanta, sau rea, sau orice altceva. azi sunt eu cu mine, si asta imi ajunge.'

i am my own hero.

'azi te vreau.'
'atunci poti sa ma ai.'

ia-ma de mana si du-ma undeva departe. priveste-ma in ochii mari si creduli si minte-ma cum stii tu mai bine. spune-mi o poveste, dar trebuie sa imi promiti ca va fi o poveste fara sfarsit. povestile cu sfarsit ma deprima, pentru ca toate se termina la fel: cu un zambet frant.

'cum? ce tot vorbesti? in povestea noastra nu e nevoie de zambete frante si lucruri triste.'
'baby, noi nu o sa avem niciodata o poveste. de ce vrei sa strici tot ceea ce e frumos intre noi punand totul intr-o poveste?'

povestile sunt precum cutiile in care arunci lucrurile care te coplesesc. prea firave ca sa poti cuprinde universul in ele, si prea lipsite de aer. lasa ce e intre noi sa zboare. mai bine imi oferi o pasare atunci cand ma vezi plangand. pasarile sunt singurele fiinte care au inteles catusi de putin din modul in care functioneaza universul asta. nu rade, stii ca am dreptate.

'dar puiule, cum ramane cu povestile frumoase, cu povestile de dragoste si cu finalurile fericite?'
'prostii. minciuni. aberatii ale unor adulti care refuza sa se maturizeze si atunci se ascund in cutii si uita sa mai respire. si din lipsa de oxigen, incep sa aiba halucinatii. ca sa stii si tu, asa apar toate minciunile despre dragoste. din cauza unor neica-nimeni dintr-astia care isi rateaza carierele pentru niste cuvinte frumoase si vreo doua-trei clipe de fericire efemera.'
'nu inteleg. cand ai devenit atat de cinica? iubesti si tu la randul tau, cum poti sa arunci cu toate cuvintele astea in vant fara sa tresari macar?'
'cinica am devenit in secunda in care ai incetat sa ma mai cunosti. cat despre tresariri si tremurat, lasa asta. emotiile sunt de prisos cand vorbesti despre dragoste. dragostea trebuie tratata precum un criminal cu sange rece, care nu e in stare sa isi asimileze propriile sentimente. dar nu te teme, baby. te iubesc in continuare, la fel de mult.'

doar pentru ca sunt cinica, nu inseamna ca nu am inima. si vezi tu, asta e pacatul tuturor - cinici sau nu. oricat incearca, oricate stiu, nu pot sa fuga de ceea ce le dicteaza inima...

asa ca spune-mi o poveste, baby. orice poveste vrei tu. minte-ma in noaptea asta, vreau sa cred din nou in nemurire, macar pentru o secunda. iubeste-ma, raneste-ma, fa-ma sa simt.

today i'm ...

... out of order.

ca aparatul de cafea din holul facultatii, atunci cand ai mai mare nevoie de el. ca semnalul ce dispare ca prin minune exact cand te decizi sa trimiti mesajul pe care l-ai tot salvat in drafts pana acum. ca zambetul ce ti se sterge de pe chip exact in momentul in care tot ce vrei sa faci e sa zambesti suav - doar ca sa eviti intrebarile celorlalti. ca pamantul ce iti fuge mereu de sub picioare inspre sfarsitul fiecarui cosmar. ca dragostea, in zilele bune.

azi nu prestez. azi nu zambesc. azi nu ma port frumos. nu pentru ca trebuie, in nici un caz. dar am sa zambesc cel mai sincer zambet pe care il cunosc, daca cineva sau ceva imi va provoca reactia involuntara de a zambi. si am sa rad cu pofta, sau am sa plang amar.

azi sunt la pamant si nu vreau sa ma ridic. azi vreau sa fiu lasata sa rad si sa plang, asa cum simt eu. fara sa ma explic, fara sa ma justific. fara cuvinte cheie si batai pe umar.

today i'm out of order. please try again tomorrow.

nu.

dintr-un milion de cuvinte, am sa aleg unul scurt. 'nu'. in definitiv, cred ca este cuvantul care are cea mai mare insemnatatea in univers. in universul nostru, cel putin.


'nu te vreau in dimineata asta, iubito.'
'mai stai o tigara, nu vreau sa merg acasa inca.'
'nu stiu.'
'si in fond, de ce nu?'
'am putea sa incercam sa nu mai facem asta in fiecare zi?'
'nu imi aduc aminte.'
'lucrurile astea pur si simplu nu isi au rostul.'

totul se rezuma la negatie. pana si zambetul meu stramb, tot intr-o negatie se frange. iar inima nu-mi mai bate de mult in acelasi ritm cu universul. din stiu eu ce motive, refuza.

'nu am chef de moaca ta. nu vreau sa iti mai aud vocea, rasul, sa te simt privindu-ma cand eu sunt atenta in alta parte. nu te mai vreau, my love. nu mai suport sa ma gandesc la ranjetul tau tamp care imi fura inima cu fiecare ocazie.'

sunt furioasa, si uite ca am reusit in sfarsit sa renunt la negatie. am spus lucrurile asa cum sunt, fara sa ma ascund in spatele unui 'nu' si al unor cuvinte frumoase. sunt furioasa pana in maduva oaselor si ma doare pana si cel mai intunecat colt al sufletului. as vrea sa pot sa sfasii o lume intreaga in miliarde de bucati, iar apoi sa le dau foc. as vrea sa pot sa adun toate 'nu'-urile din lume si sa le pisez marunt marunt, iar apoi sa le arunc in ocean.

'nu ma intelegi, dragul meu. dar nu-i nimic. m-am impacat cu gandul asta.'

si zambesc stramb, si inchid ochii, si se mai duce si ziua de azi. tot ce mai vreau sunt cafeaua de dupa si o tigara.
'de dupa?'
da, de dupa slujba. m-am angajat, nu stiai? slujba mea e sa zambesc stramb si sa spun 'nu' cat pot de des. pacat ca nu primesc nici macar un leu pentru treaba asta. dar in fond, ce as face oricum cu banii, cand pot trai doar spunand 'nu'?

Ramasite.

... si vii de fiecare data, si imi sfasii sufletul in mii de fasii invizibile.
Te asezi pe banca ninsa pe care imi petrec timpul in absenta ta, bandu-mi cafeaua si incercand sa nu ma gandesc la nimic, si imi distrugi fiecare mecanism de aparare, rand pe rand. Iti indrepti mana spre fata-mi obosita, iar apoi te opresti - aruncandu-ma intr-o asteptare dureroasa ce nu ia sfarsit niciodata.
... si apoi, cumva, privirea-mi fuge in directia chipului tau nins si gol.
Ochii-mi alearga, iar inima incearca in zadar sa tina pasul. Am uitat de ceva timp sa mai respir - probabil din momentul in care ti-am simtit mana incordandu-se. Iar gandurile... gandurile-mi sunt impleticite printre coridoare reci de lemn si zapada, fara vreo sansa reala de a fi salvate. Pana si eu ma impleticesc - asa nemiscata cum sunt - din cap pana in picioare - iar apoi pana in adancul sufletului.
... si desi timpul devine apasator de irelevant, simt ca privirea mea face inconjurul lumii in mii si mii de ani inainte sa o poata intalni pe a ta. Iar atunci cand asteptarea ia sfarsit, tacerea revine. Si toate celelalte lucruri dispar. Totul. ... dispare.
"... Cine esti? Ce vrei de la mine? De ce apari in viata mea, mereu, mereu, mereu, tulburandu-mi linistea, omorandu-mi gandurile, luandu-mi suflarea, amagindu-ma, chinuindu-ma, iubindu-ma tacut? Cine esti tu, sa ma infurii intr-o clipa, iar apoi sa faci toata mania sa se evapore instant, ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo? Cine esti tu, sa te uiti adanc in ochii mei si sa intelegi toate mistere universului meu frant? Cine?... Sau poate ca tu nu intelegi nimic de fapt. Poate ca totul este doar o sarada de prost gust, iar eu sunt singura careia nu i s-a spus: "Stii, viata nu trebuie luata in serios. Nu te purta prosteste.". Sau poate nici macar nu ma mai iubesti. Poate nu m-ai iubit niciodata de fapt. Poate eu pentru tine sunt doar o straina cu o cafea in mana care sta pe aceeasi banca pe care te asezi si tu, in aceleasi zile in care te asezi si tu acolo."
... si as vrea sa pot sa dau glas tuturor acestor cuvinte, dar cand ma decid in sfarsit sa o fac, e prea tarziu. Tot misterul dispare, iar cafeaua mea este singurul lucru care mai ramane din tot ceea ce a fost. Si imi dau seama cat de ridicol e totul. Cat de stupid ar fi sa iti vorbesc de fapt. Mi-ai spune probabil ca-s nebuna. Si nu ai fi departe de adevar.
... si adevarul e ca... mana ta nu s-a incordat nici o secunda pentru o se indrepta inspre fata-mi palida, ci pentru a apuca ziarul facut sul in buzunarul paltonului maro pe care il porti in fiecare zi la munca. Adevarul e ca... privirea ta nu s-a indreptat niciodata inspre mine, ci mai degraba inspre aleea din spatele meu, in cautarea colegului de birou care intarzie in fiecare dimineata. Adevarul e ca... Toate gandurile mele, toate povestile mele... Se pierd toate undeva la jumatatea distantei dintre noi doi. Adevarul e ca... In niciuna din toate zilele astea in care impartasim un moment de tacere pe care il traiesc cu adevarat doar eu, nu am avut macar o data curajul sa ma uit cu adevarat in ochii tai sau sa iti vorbesc...
Iar azi, iubitul meu fara nume, aleg sa te detest. Pentru ca in fiecare zi ma lasi singura pe aceeasi banca roasa de timp, singura cu cafeaua ce s-a racit deja de cateva ore bune. Singura cu gandurile mele care devin realitate undeva intr-un univers in care eu am curajul sa iti zambesc macar.

Love.

We all need someone in our lives... Someone to let us do stupid things. Someone to tell us: "It's okay, go be happy.", just when we're on the point of doing something so very foolish. Someone to caress our hair and smile sincerely. Someone who'll talk to us 'till 4 in the morning, 'cause the nightmares just won't let us sleep. Someone to show us nice poems, beautiful pictures, and inspiring movies. Someone to believe in us. Someone to just know how destined for greatness we really are. Someone human, who sometimes (or maybe even most of the times) fucks up. Someone to love us with no ulterior motive. Someone to actually care.
And when we have such a person next to us, we know that no mountain is too hard to climb. So today I'll try to be that person. A better person. A person that believes in someone with her whole being.

How to make the best out of the worst possible.

For those of you who were expecting for this to be a long, self explanatory, life changing, mind revolving, enlightening post that was going to change your life, I apologize in advance. It won't change anything. Just state what there already is.

So the answer is... When everything goes wrong, make things worse. It kinda overturns life's plans. And if it doesn't, hey, you already said that things can't get any worse, right? So what is there left to lose anyway?

P.S. It gets really frustrating not being able to upload my own post photos...

A cup of coffee and a fake smile to go, please.

S: Dormi?
H: Nu inca. Da' tu n-ai somn, ma?
S: Nu... Sunt lunatica, emo si deprimata. Ma invart printre bloguri, teste si plug-in-uri pentru Firefox. Si am chef sa ma plimb cu tine prin parc. Si sa te tin strans de mana. Si sa fie cald, si sa facem dragoste in curtea din spate a casei noastre de la mare, pe o patura spalata cu Cocolino. Vezi, ti-am zis ca sunt lunatica.

"It's so cold around me
I hurry to the next stop
I'm waiting, for something
For someone, to steer me back to my life
Steer me back to my life

My world is turning too fast
And I can't get off this spin
I'm moving somewhere I don't want
But all I do is fake a smile

When will I break
When does the ice break
When will I dare to press rewind and start all over"

---

Ma dezgusta lumea plastica si falsa in care traim. Si asta e tot ce am sa spun. Refuz sa ma obosesc sa detaliez.

---

Uneori lucrurile care sunt intr-un fel ar trebui sa fie altfel, si totusi la fel in acelasi timp. Si desi nimic nu are sens, si lucruile care ar trebui sa existe intr-o poveste sunt aruncate in alta, mereu o sa existe vreo carte in care sa ne gasim replici pentru dialogurile destepte, sau - daca nu, macar una prafuita prin care sa ne notam lucrurile care nu au mai avut loc in cartile carora le apartineau de fapt.
Si asa ma trezesc in fiecare dimineata multumindu-le lui Dumnezeu si celor de la Microsoft si Adobe si Apple (si probabil ca ar mai fi cativa) pentru minunile create de fiecare in parte, pentru zambetele de plastic, editoarele de text, mintile crete, sufletele pierdute, iPhone-uri, creativitate, naivitate, lacrimi, minciuni, putere, stapanire de sine si internet - in no particular order.
Si adorm purtand un zambet modelat suav in Corel, fredonand o melodie pe care o ascult la radioul vechi din bucatarie al bunicului. Si uneori visez la acele perioade din zi si/sau din noapte care imi arata ca fiecare sacrificiu in parte merita.

Somn usor.

Everything for free...

“I don’t know who you are…”

There are moments in your life when you just want to die.

.
“But you seem very nice…”

The pain is so immense that you don’t even want it to go away anymore.

.
“So will you talk to me?”

Because you know that there’s no way for it to ever disappear.

.

“Shall I tell you a story?”
No way to ever forget it.
.

“Should I tell you a dream?”

And the worst part is that…

.

“They think I’m crazy…”
… you are all alone when this happens.
.

“But they don’t know that I like it here…”
Truth be told, we all end up alone in moments like these.
.

“It’s nice in here…”

And we eventually accept it.

.

“I get everything for free…”
Most of the times, we accept it for someone else, though.
.

“Have you been here before?”

We make a sacrifice.

..

“Shall I show you around?”
Because, come to think of it…
.

“It’s very pretty…”

… it’s way easier to bear your own pain…

.

“Have you come here to stay?”
… than to see the one you love dealing with it all.
.

“Well, you sure picked a day…”

Way easier to walk away…

.

“My name is Billy…”
… than to stay and let the other one suffer.
.

“It's my birthday, you're invited to my party down the hall…”

Not easy.

.

“Where I go, what I'll become or who I am or what I'll be…”
Just easier…
.

“I’ll never know…”

Selfless, if you will…

.

“But I am sure that I’ll get everything for free…”

I ain't there just yet.

I don't know who I am
And I ain't there just yet
There's this light leading me
But my legs... - they won't follow.


I don't know who you are
And you're still far away
Your strength gives me hope
But I ain't there just yet.

Goodbye.

Tears falling from the sky

All those leaves sayin' "Goodbye!"

In a world of loneliness

Where's the dream of happiness?

Snowflakes cutting thick cold air

No one else is left to dare

Killing love was the last act

Now we all have to accept the fact

That remembering love songs

Is the last thing that belongs

In here, down here

In a nightmare of fear.

Tears pouring down the street

Made an ocean our last meet

But the pain from your dark eyes

That - I couldn't think it lies

It would talk about forever

About things you can remember

About you and me together

About lives becoming better

About lies that will end never

That was our last meeting ever.

Tears shaping your cold body

Couldn't it have been somebody

Else laying here in my arms

Keep you far from any harms

My tears wouldn't wash the blood

My regrets wouldn't cover the mud

Of death, a trip without an ending

But we all have to accept the bidding

A bet we lose and have to pay

Without asking why it has to be that way

We pay and close our eyes forever

Just hoping this and that will never

Turn out to be wrong ways to "better"

'Cause "Goodbye!" will be our ever.

Q.1

"It happened exactly one hundred days after I married Andy, almost to the minute of our half-past-three-o'clock ceremony. I know this fact not so much because I was an overeager newlywed keen on observing trivial relationship landmarks, but because I have a mild case of OCD that compels me to keep track of things. Typically, I count insignificant things, like the steps from my apartment to the nearest subway (341 in comfortable shoes, a dozen more in heels)." (Ellen, Love The One You're With)

... and books on the table.

I miss that girl who used to write from dusk till dawn, and tame the thoughts she had.

I miss the ruffled hair and the sleepless nights.

I miss my voice, and I miss my stories.

And most of all, I miss my smile.

And us.

There was a time when nothing could go wrong.

There were nights when writing felt a part of me.

There were tears I cried and smiles I smiled, and they all made sense in my stories.

And I could write.

In another life, I was a queen.

And then I was a beggar.

And a fox.

And a rabbit.

My hair was long and my eyes were black.

And then I went to sleep.

And never woke up.

Time grew me branches and roots once.

And then a horse found me. He used to come visit me every day.

But when summer came, the sun set me on fire.

And then I had to learn how to fly.

I don't know where I've been all this time.

Or what I've done.

Or who I've met or loved or spoke to.

I never hated anyone; hatred is too much of a ... dirty and mean feeling for me to actually accept it.

I once met a girl and she told me a story about whales.

So I travelled around the world and searched for some.

And one day a man told me that whales don't like people anymore.

It was a sad and shocking thing to say, so I searched even harder.

And then I found a lonely whale and I made friends with her.

Mom always told me I was strange.

Of course I never listened to her.

But now, after so many lives, after so many thoughts I thought of, after loving, and dancing, and smiling, and crying, and drawing, and singing, and writing, and us, I think that she might have been right all along.

---

Today I learnt that every question has an answer, if you know who to ask and where to search.

---

Listening to: Vita de Vie - Praf de Stele

Reading: Getting Rid Of Matthew

Watching: America's Next Top Model Cycle 12, Episode 10

Playing: Chuzzle

---

Am o poveste citita, o soapta zidita

Si praf de stele pe hainele mele

Si-as vrea sa culeg stropi de vant

Sa-i arunc pe pamant, sa devina cuvant.

(Vita de Vie - Praf de Stele)

*Click to download song.