in the name of love.

ma prostituez pentru iubire. nu, nu pentru ca 'nu stii niciodata de unde se iveste adevarata iubire', ci pentru ca stiu exact ce vreau. ma vand ieftin pentru cateva sarutari fierbinti cu gust de cafea si pentru un set de replici subtile care imi provoaca orgasme multiple asa cum nu o va face sexul niciodata. ma dezbrac fara regrete si zambesc satisfacuta.
do you still call it prostitution if the ecstasy throws you on a pedestal?
imi musc de fiecare data buzele fara sa-mi pese de durere, doar pusa in fata gandului de a ma sti satisfacuta pe un plan care pentru trei sferturi din planeta asta e mort si uitat.

imi aduc aminte ca acum cativa ani citeam o carte care se numea 'cere-mi mai putina dragoste'. dar, my love, stii ca am sa iti cer mereu doar in masura in care prestez. vorbesc mult, si uneori ma emotionez in mod patetic si rosesc precum paru-mi din cap, dar am mostenit spiritul nemtesc. ce-i corect e corect.
dar asta nu inseamna, sa stii, ca am sa ma ascund in spatele scrupulelor. a woman needs what she needs, iar eu iti spun franc - nu ma dau in laturi de la nimic, doar stii asta. asa ca nu te uita la mine cu dispret cand ma gaseste dimineata prin cearsafuri cu miros strain - i need my drug. and my drug is love. si stii tu, baby, cum ma apuca toate nebuniile cand raman pe uscat. stii cum incep sa tremur si sa beau cafea in draci si sa leg tigara dupa tigara pana cand imi taie respiratia vreun iz pal de iubire.
'daca dureaza o noapte, nu e dragoste, bai tampito. ai vazut prea multe filme.'
my darling, you're an idiot - which is probably why i love you. daca dureaza o secunda si ma face sa gem mai ceva ca sasha grey in momentele de glorie, i'll have it. doar pentru ca nu dureaza o intreaga viata, nu inseamna ca nu exista. inseamna doar ca renunt la atasamente inutile. inseamna doar ca pot si stiu ce vreau.

in loc de buna dimineata.

'i'm not sweet, my darling, i'm in love. madly, head over heels, breathtakingly in love. si simt un gust de gem de cirese in cerul gurii, cum simti atunci cand te arunci cu capul inainte intr-o romanta de vara cu iz de crema de plaja.'
-

'uite, dimineata asta e ca noi.'
'adica?'
'timida si destul de rece, dar cu o farama de speranta ca mai incolo o sa fie exact cat trebuie de cald. temperatura aia ideala care te face sa vrei sa uiti de tot si sa pici intr-o stare de extaz. my love, imi stai alaturi cat imi savurez cafeaua?'
'only if you share.'
'cu mare drag(oste). stii ce-am realizat? ca sta in firea omului sa ajunga sa invete exact lucrurile de care fuge cu disperare toata viata.'
'si-anume?'
'am urat mereu asteptarea. iar acum o practic cu precizia unui ceas elvetian.'

'o sa dai cu curul de pamant, idioato. a safety net is what you need.'
'i don't need safety nets, bai asta, they keep me from loving. si ce daca o sa ma impiedic pana la urma si o sa pic in bot si o sa incep sa plang mai ceva ca la 5-6 ani cand am aterizat pe niste scari de piatra si mi-am rupt nasul in 2? a durut, dar a trecut. a ma pastra pentru mine, fie si in proportii microscopice, ar insemna ca nu te iubesc indeajuns, my darling. dar nu-ti face griji, i'll clean my own mess daca va fi cazul. now go be happy, you asshole, altfel toate cacaturile astea invizibile pe care le fac nu-si mai au nici un rost, si o sa ma deprim - iar tanti de la farmacie a zis ca nu mai aduc prozac luna asta, si ca ma paste un fel de sevraj daca nu stau cuminte.'
'nu cred ca fericirea mai e de nasul meu.'
'lasa cinismul, ca ala e pentru persoane proaste ca mine care o tot dau in bara si apoi se lamenteaza. uite, am trecut si la ora de vara. si ti-am zis ca se lumineaza afara.'
'cica ploua azi.'
'iar imi calci in picioare idealurile? n-are sa ploua. nu peste camera mea. azi o sa fie frumos, ti-am mai zis - la fel ca sperantele mele.'
'ce-i drept, s-a facut dimineata intre timp. somn usor.'

brick by boring brick.

dear diary,

sunt trista. trista in modul ala patetic in care ti-e scarba. nici sa-mi plang de mila nu mai sunt in stare. stau si ma holbez cu-n zambet patrat la coltul ecranului, asteptand sa se face ceasul 00.01, pentru ca 4 zerouri sunt prea deprimante in momentul asta. si ca garnitura, servesc minim 20 de minute de fredonat 'we'll dig a deep hole to bury the castle', pentru simplul motiv ca imi este mult prea lene sa imi descarc melodia, iar apoi sa o ascult pe repeat in incercarea de a retine ceva mai mult de 2 versuri. nu ca as avea ceva mai solemn de facut. pentru ca asta e adevarul, dear diary. e trist, dar e sambata seara, iar eu stau in pat cu picioarele incrucisate si meditez la durerea de burta care nu-mi da pace de mai bine de 24 de ture de ceas. si in acelasi timp ma intreb de ce e literatura romaneasca atat de penibila. dar hai lasa, ca astea iar sunt discutii fara rost.
si stii ce e si mai trist? nu, nu cinismul - cu ala m-am impacat deja. (si in plus, m-am saturat sa tot vorbesc despre asta over and over again.) faptul ca am ajuns sa scriu de plictiseala. i mean, how lame is that, huh? si in fond, ce altceva mai bun am de facut? sa ma holbez la stampila de pe mana drepta, care nici acum nu s-a luat, desi mi-am inrosit-aproape-invinetit mana cu peria verde care sta agatata pe perete? si sa imi aduc aminte de noaptea trecuta? sau poate ar trebui sa incerc niste activitati mondene, cum ar fi sa imi pictez unghiile in culori de buburuza plimbata prin mall-urile din straintate si parfumata cu chanel.
si concluzia e ca 'nu am chef azi', my love. as vrea sa pot sa desenez, ca sa te lamuresc in sfarsit in legatura cu filmul ce ruleaza on a daily basis in sufletul meu. dar a naibii natura nu m-a inzestrat cu prea multe talente. asa ca tot ce pot sa fac este sa ma intorc pe dos in cuvinte, si sa sper ca in seara asta nu ai sa imi strivesti literele sub degetele bronzate de la picioare. de la prea mult plimbat prin parc. well i'm sorry, baby, nu ma prea omor dupa parcuri. prefer dormitoarele. imi respira sufletul un aer mai cald cand ma pierd prin asternuturi, si nici nu trebuie sa imi fac griji in legatura cu gazele care ajung prin te miri ce miracol pe sub hainele proaspat spalate.
dar nu te teme, dragule, am incetat sa ma mai zbat. mai nou doar merg agale pe carari nebatute de lume, si ma bucur de cerul albastru. ca acum vine 2012 si nu stim care sa ne lamentam mai cu foc si in culori mai de jale ca se sfarseste lumea.

idealism.

adica ala care s-a stins in dimineata asta. acelasi care ma tine for some reason in fata laptopului cand pe mine ma doare stomacul si vreau sa mananc ciorba acra cu ardei iuti. adica porcaria care ne face sa ne aruncam banii pe filme siropoase si noptile pe vise frumoase.
un rahat in ploaie, my darling. aia ni se serveste pe tava in fiecare zi, oriunde mergem. acelasi lucru pe care ni-l servim unul altuia.
nu, nu ma privi cu ochi mariti de ciuda, trebuia sa vina momentul in care idealista din mine sa isi bage picioarele in tot. pentru ca altfel nu se mai poate. altfel o sa ajung inchisa intr-un spital de nebuni mult prea tanara. si nu vreau asta, my wealthy sweetheart, inca nu m-ai dus la cumparaturi la milano, si ar fi pacat sa ratez o astfel de experienta.

'iar esti cinica?'

nu iar. am avut o revelatie in dimineata asta. doua, de fapt. prima este ca de fapt m-am nascut cinica, si toti anii astia doar am incercat sa ascund treaba asta sub zambete frumoase si rochite dantelate - probabil de frica oamenilor care ar stramba din nas in fata replicilor mele taioase si mi-ar inchide gura cu un film de dragoste. si stii cum sunt eu, baby - orice film de dragoste ma inmoaie mai ceva ca cerealele din bolul cu lapte. iar a doua revelatie mi-a trecuta grabita prin dreptul urechilor si aproape ca s-a pierdut printre suvitele mele albe (de la lumina neonului albastru). am realizat ca am nevoie de lumea asta imputita. am nevoie de suferinta de pe planeta asta, si de crime, si de batai, si de inimi frante mai mult ca orice altceva. pentru ca in fond, scrisul e the place i visit when i need redemption. and faith. iar fara scris, eu nu sunt eu, tu nu esti tu, iar lumea asta continua sa franga inimi si sa impuna norme penibile si sa ne ingroape in tristete si datorii.

asa ca iarta-ma ca-s cinica, iarta-ma ca am nevoie sa uit de tot uneori, iarta-ma ca ma chinui de trei ori pe zi - dupa fiecare masa pe care o ratez - sa omor idealista din mine. iarta-ma ca spun lucruri care nu au sens. si ca fac lucruri inutile - cum ar fi sa ma opresc la 5 dimineata pe strada sa ii dau unei batrane o tigara mentolata si un foc. aveam mainile inghetate si aproape ca am inceput sa plang cand am incercat sa scot bricheta din geanta.

de dor, bai boule, ca azi-noapte a fost frumos afara, iti spun eu, ca am mers o ora jumate pe jos.

poate.

poate ca ambitiile mele sunt prea mari pentru lumea asta mult prea mica, sau poate ca gandesc prea putin, sau vorbesc prea mult, sau plang prea zgomotos. poate chiar mananc prea mult - sau prea putin - cine sa mai inteleaga?
poate ca pana la urma nimic din toate astea nu are nici un sens. poate ca dragostea reprezinta doar o modalitate himerica de a ne irosi vietile, sufletele si banii. poate ca fericirea in esenta ei ar trebui definita ca ceva ce ne face in permanenta neferciti, prin prisma insuficientei permanente de care ne izbim, precum se lovesc toate gazele de pe autostrada de cate-un parbriz ciobit pe alocuri. poate ca gandurile sunt de fapt niste porcarii, si singurele lucruri care ar trebui cu adevarat considerate ca avand insemnatate ar trebui sa fie obiectele, lucrurile cu forma materiala, care exista in mod cert - data fiind materialitatea lor ce poate fi demonstrata fara probleme.
poate ca toate bolile care nu se manifesta la nivel fizic sunt doar niste aberatii, si de fapt nimeni nu este cu adevarat nebun, sau deprimat, sau inclinat inspre omoruri in serie, si totul este de fapt doar o mare manipulare a maselor. poate ca de fapt exista viata pe pluto, si ingerii traiesc in acelasi loc cu papagalii - vezi aripile.
poate ca de fapt nu o sa ajung sa fac nimic cu viata mea, oricat ma bat cu pumnul in piept ca eu vreau sa schimb lumea. poate ca o sa sfarsesc cu o slujba de rahat, cu un sef frustrat, cu mama pe capul meu la fiecare 3 zile, avand companie permanenta din partea a doua pisici mari si grase care nu mai sunt de prea mult timp macar dragute.

sau poate ca toate astea sunt doar niste tampenii majore, si doar am dormit mult prea putin azi-noapte si mintea mi-a fugit de-acasa.

autocompatimire.

gata. m-am saturat de plans, de umilinta, de 'bine, hai, lasa, e ca tine.', de bataile pe umar si de cuvintele marete.
azi am sa fiu artista. am sa fiu artista puternica, frumoasa, sigura pe ea. am sa fiu artista care zambeste, artista care stie. artista care vede lucrurile de sus si de jos si de dinafara in acelasi timp, pentru ca ea insasi este undeva pe un piedestal de unde se uita in jos catre omenire, si pe sub pielea oricui, si in mintea fiecaruia. azi am sa fiu puternica si frumoasa. si am sa zambesc cel mai misterios zambet pe care l-am invatat vreodata, pentru ca - in fond - dincolo de zambetul meu inselator, stiu lucruri care ar putea schimba totul intr-o bataie de vant. azi nu mai plang, pentru ca nu am motiv. azi sunt o femeie independenta, care stie exact ce vrea si ce are nevoie de la viata si cum se invart toate rotile universului. azi imi incep viata. viata mea. o viata din care nu am sa mai ofer nimanui nici macar o farama, pentru ca m-am saturat sa tot ofer lucruri care ajung in cosul de gunoi mai repede decat e necesar. de azi am sa fiu egoista.
'ca intotdeauna.', ai sa-mi spui.
dar te inseli, my love. in felul meu ciudat, nu am fost niciodata egoista. m-am purtat egoist, da. dar egoista nu am fost nici macar o secunda. daca-i sti macar...
de azi nu am sa ma mai complac in repetitii si cuvinte care ma asigura over and over again ca x lucru e intr-un fel si ca nu e cazul sa imi fac griji in legatura cu y situatie. de azi am sa fiu sigura pe mine. de azi nu am sa mai fiu copil.

de azi sunt om mare.

'cause even wise men fall in love...

... and they fall hard.

simt un gust amar pana in adancul sufletului. si o neliniste idioata. si ma simt proasta. ma simt calcata in picioare. ma simt ca un copil care are un post-it din-ala nenorocit pe care scrie 'hit me!' lipit pe spate si nu afla de ce radea toata lumea de el in curtea scolii nici macar cand ajunge acasa si se dezbraca, pentru ca post-it-ul se dezlipeste de tricou exact inainte sa intre pe usa. ma simt tradata.
'm-ai mintit, tampitule.'
'esti nebuna, ti-am zis ca esti nebuna. delirezi. ti s-au urcat toate povestile de dragoste la cap si ai luat-o razna.'
'boule, tu nu intelegi ca era atat de simplu doar sa imi spui adevarul? oricare ar fi fost ala. zi-mi ca-s proasta. zi-mi ca ti-ai batut joc. zi-mi ca vrei sa ma calci in picioare. zi-mi ca vrei sa ma faci sa sufar. zi-mi ca vrei sa ma vezi cu inima rupta in miliarde de bucatele. doar zi-mi ceva. orice. adevarul. si promit ca am sa zambesc sincer - nu, nu intelegi, chiar am sa zambesc din inima - si am sa ma conformez. am sa accept orice. am sa ma las calcata in picioare, tarata prin noroi, insultata, injurata, scuipata, imbrancita, dezgolita. dar nu mintita. am sa accept orice, if that's what it takes.'
'aberezi. nu vezi ce prostii spui? ce e cu toate cuvintele astea insirate de pomana? ce incerci sa demonstrezi?'
'nu incerc sa demonstrez decat ca... it takes so little to keep me loving you. da, my love, atat de putin iti cer. adevarul. 'cause i don't wanna go to that place where i become comfortably numb. nu vreau sa ma transform iar intr-o papusa de plastic care - oricat incearca - nu poate sa simta nimic. ofera-mi ura. loveste-ma. just let me feel real...'

vorbe-n vant.

'bai asta. deci e ultima oara cand imi inchizi usa/telefonul/ce-altceva-iti-mai-trece-tie-prin-cap in nas. sa bagi bine la cap treaba asta.'
'draga mea, vorbesti prea mult. ma obosesti.'
'honey, darling, my love, nu e problema ta cat vorbesc eu. asa imi place mie, sa risipesc cuvinte, minute, vieti. imi place sa imi arunc cuvintele in vant precum isi arunca toti copiii baloanele de sapun prin herastrau sau cismigiu cand da in sfarsit caldura dupa o iarna plina de balti si noroi. iar tu si asa nu asculti nici a mia parte din ce spun, therefore nu te priveste.'
'iar te-ai trezit cu fata la cearceaf?'
'te-as intreba si eu ceva istet in return, dar nu vad sensul. pentru ca azi, my lovely asshole, imi sunt autosuficienta. azi nu simt nevoia sa fiu mai buna, nu simt nevoia sa fiu buna deloc. sau draguta, sau amuzanta, sau rea, sau orice altceva. azi sunt eu cu mine, si asta imi ajunge.'

chick porn.

So I figured... You know those IQ questions that go like:
"HAT is to HEAD like SCARF is to ..."?
Well, based on this principle, I guess my statement would go something like this:
"PORN is to MEN like THIS* (see below) is to CHICKS."

“I think I’d miss you even if we’d never met.”

“You had me at hello.”

“I love that you get cold when it's seventy degrees out. I love that it takes you an hour and a half to order a sandwich. I love that you get a little crinkle above your nose when you're looking at me like I'm nuts. I love that after I spend a day with you I can still smell your perfume on my clothes, and I love that you are the last person I want to talk to before I go to sleep at night.”

"Noah: So it's not gonna be easy. It's gonna be really hard. We're gonna have to work at this every day, but I want to do that because I want you. I want all of you, for ever, you and me, every day. Will you do something for me, please? Just picture your life for me? 30 years from now, 40 years from now? What's it look like? If it's with him, go. Go! I lost you once, I think I can do it again. If I thought that's what you really wanted. But don't you take the easy way out.
Allie: What easy way? There is no easy way, no matter what I do, somebody gets hurt.
Noah: Would you stop thinking about what everyone wants? Stop thinking about what I want, what he wants, what your parents want. What do YOU want? What do you WANT?
Allie: It's not that simple."


And by 'THIS', I mean romantic movies.
So what's the sense behind all this I'm saying? It's simple.
Women see porn as an unrealistic exposure of a man’s idealistic view of a woman. And it goes just the same with guys and romantic movies.

i am my own hero.

'azi te vreau.'
'atunci poti sa ma ai.'

ia-ma de mana si du-ma undeva departe. priveste-ma in ochii mari si creduli si minte-ma cum stii tu mai bine. spune-mi o poveste, dar trebuie sa imi promiti ca va fi o poveste fara sfarsit. povestile cu sfarsit ma deprima, pentru ca toate se termina la fel: cu un zambet frant.

'cum? ce tot vorbesti? in povestea noastra nu e nevoie de zambete frante si lucruri triste.'
'baby, noi nu o sa avem niciodata o poveste. de ce vrei sa strici tot ceea ce e frumos intre noi punand totul intr-o poveste?'

povestile sunt precum cutiile in care arunci lucrurile care te coplesesc. prea firave ca sa poti cuprinde universul in ele, si prea lipsite de aer. lasa ce e intre noi sa zboare. mai bine imi oferi o pasare atunci cand ma vezi plangand. pasarile sunt singurele fiinte care au inteles catusi de putin din modul in care functioneaza universul asta. nu rade, stii ca am dreptate.

'dar puiule, cum ramane cu povestile frumoase, cu povestile de dragoste si cu finalurile fericite?'
'prostii. minciuni. aberatii ale unor adulti care refuza sa se maturizeze si atunci se ascund in cutii si uita sa mai respire. si din lipsa de oxigen, incep sa aiba halucinatii. ca sa stii si tu, asa apar toate minciunile despre dragoste. din cauza unor neica-nimeni dintr-astia care isi rateaza carierele pentru niste cuvinte frumoase si vreo doua-trei clipe de fericire efemera.'
'nu inteleg. cand ai devenit atat de cinica? iubesti si tu la randul tau, cum poti sa arunci cu toate cuvintele astea in vant fara sa tresari macar?'
'cinica am devenit in secunda in care ai incetat sa ma mai cunosti. cat despre tresariri si tremurat, lasa asta. emotiile sunt de prisos cand vorbesti despre dragoste. dragostea trebuie tratata precum un criminal cu sange rece, care nu e in stare sa isi asimileze propriile sentimente. dar nu te teme, baby. te iubesc in continuare, la fel de mult.'

doar pentru ca sunt cinica, nu inseamna ca nu am inima. si vezi tu, asta e pacatul tuturor - cinici sau nu. oricat incearca, oricate stiu, nu pot sa fuga de ceea ce le dicteaza inima...

asa ca spune-mi o poveste, baby. orice poveste vrei tu. minte-ma in noaptea asta, vreau sa cred din nou in nemurire, macar pentru o secunda. iubeste-ma, raneste-ma, fa-ma sa simt.

title.

... it does feel like breaking down. *smiles*

Love. II

'mom, what is this acute pain that i'm feeling inside my chest?'
'this pain you're feeling right now is what people call love.'
'but isn't love supposed to be a beautiful comforting feeling?'
'well said supposed.'
'but it makes no sense at all, mommy. if love hurts this bad, then why do people still love? why do we hear everyday about people who make sacrifices in the name of love, and why do people mention love all the time?'
'because they're all fools, my baby. wise men never fall in love.'
'then i want to be wise. i don't want to ever love again. falling in love is stupid. we both loved daddy so much, and he still left.'
'you're right, little angel. we should never fall in love. if only we could...'
---
... 'cause truth be told, love finds you even if you lock the door. and so does pain.

today i'm ...

... out of order.

ca aparatul de cafea din holul facultatii, atunci cand ai mai mare nevoie de el. ca semnalul ce dispare ca prin minune exact cand te decizi sa trimiti mesajul pe care l-ai tot salvat in drafts pana acum. ca zambetul ce ti se sterge de pe chip exact in momentul in care tot ce vrei sa faci e sa zambesti suav - doar ca sa eviti intrebarile celorlalti. ca pamantul ce iti fuge mereu de sub picioare inspre sfarsitul fiecarui cosmar. ca dragostea, in zilele bune.

azi nu prestez. azi nu zambesc. azi nu ma port frumos. nu pentru ca trebuie, in nici un caz. dar am sa zambesc cel mai sincer zambet pe care il cunosc, daca cineva sau ceva imi va provoca reactia involuntara de a zambi. si am sa rad cu pofta, sau am sa plang amar.

azi sunt la pamant si nu vreau sa ma ridic. azi vreau sa fiu lasata sa rad si sa plang, asa cum simt eu. fara sa ma explic, fara sa ma justific. fara cuvinte cheie si batai pe umar.

today i'm out of order. please try again tomorrow.

nu.

dintr-un milion de cuvinte, am sa aleg unul scurt. 'nu'. in definitiv, cred ca este cuvantul care are cea mai mare insemnatatea in univers. in universul nostru, cel putin.


'nu te vreau in dimineata asta, iubito.'
'mai stai o tigara, nu vreau sa merg acasa inca.'
'nu stiu.'
'si in fond, de ce nu?'
'am putea sa incercam sa nu mai facem asta in fiecare zi?'
'nu imi aduc aminte.'
'lucrurile astea pur si simplu nu isi au rostul.'

totul se rezuma la negatie. pana si zambetul meu stramb, tot intr-o negatie se frange. iar inima nu-mi mai bate de mult in acelasi ritm cu universul. din stiu eu ce motive, refuza.

'nu am chef de moaca ta. nu vreau sa iti mai aud vocea, rasul, sa te simt privindu-ma cand eu sunt atenta in alta parte. nu te mai vreau, my love. nu mai suport sa ma gandesc la ranjetul tau tamp care imi fura inima cu fiecare ocazie.'

sunt furioasa, si uite ca am reusit in sfarsit sa renunt la negatie. am spus lucrurile asa cum sunt, fara sa ma ascund in spatele unui 'nu' si al unor cuvinte frumoase. sunt furioasa pana in maduva oaselor si ma doare pana si cel mai intunecat colt al sufletului. as vrea sa pot sa sfasii o lume intreaga in miliarde de bucati, iar apoi sa le dau foc. as vrea sa pot sa adun toate 'nu'-urile din lume si sa le pisez marunt marunt, iar apoi sa le arunc in ocean.

'nu ma intelegi, dragul meu. dar nu-i nimic. m-am impacat cu gandul asta.'

si zambesc stramb, si inchid ochii, si se mai duce si ziua de azi. tot ce mai vreau sunt cafeaua de dupa si o tigara.
'de dupa?'
da, de dupa slujba. m-am angajat, nu stiai? slujba mea e sa zambesc stramb si sa spun 'nu' cat pot de des. pacat ca nu primesc nici macar un leu pentru treaba asta. dar in fond, ce as face oricum cu banii, cand pot trai doar spunand 'nu'?

Ramasite.

... si vii de fiecare data, si imi sfasii sufletul in mii de fasii invizibile.
Te asezi pe banca ninsa pe care imi petrec timpul in absenta ta, bandu-mi cafeaua si incercand sa nu ma gandesc la nimic, si imi distrugi fiecare mecanism de aparare, rand pe rand. Iti indrepti mana spre fata-mi obosita, iar apoi te opresti - aruncandu-ma intr-o asteptare dureroasa ce nu ia sfarsit niciodata.
... si apoi, cumva, privirea-mi fuge in directia chipului tau nins si gol.
Ochii-mi alearga, iar inima incearca in zadar sa tina pasul. Am uitat de ceva timp sa mai respir - probabil din momentul in care ti-am simtit mana incordandu-se. Iar gandurile... gandurile-mi sunt impleticite printre coridoare reci de lemn si zapada, fara vreo sansa reala de a fi salvate. Pana si eu ma impleticesc - asa nemiscata cum sunt - din cap pana in picioare - iar apoi pana in adancul sufletului.
... si desi timpul devine apasator de irelevant, simt ca privirea mea face inconjurul lumii in mii si mii de ani inainte sa o poata intalni pe a ta. Iar atunci cand asteptarea ia sfarsit, tacerea revine. Si toate celelalte lucruri dispar. Totul. ... dispare.
"... Cine esti? Ce vrei de la mine? De ce apari in viata mea, mereu, mereu, mereu, tulburandu-mi linistea, omorandu-mi gandurile, luandu-mi suflarea, amagindu-ma, chinuindu-ma, iubindu-ma tacut? Cine esti tu, sa ma infurii intr-o clipa, iar apoi sa faci toata mania sa se evapore instant, ca si cum nu ar fi fost niciodata acolo? Cine esti tu, sa te uiti adanc in ochii mei si sa intelegi toate mistere universului meu frant? Cine?... Sau poate ca tu nu intelegi nimic de fapt. Poate ca totul este doar o sarada de prost gust, iar eu sunt singura careia nu i s-a spus: "Stii, viata nu trebuie luata in serios. Nu te purta prosteste.". Sau poate nici macar nu ma mai iubesti. Poate nu m-ai iubit niciodata de fapt. Poate eu pentru tine sunt doar o straina cu o cafea in mana care sta pe aceeasi banca pe care te asezi si tu, in aceleasi zile in care te asezi si tu acolo."
... si as vrea sa pot sa dau glas tuturor acestor cuvinte, dar cand ma decid in sfarsit sa o fac, e prea tarziu. Tot misterul dispare, iar cafeaua mea este singurul lucru care mai ramane din tot ceea ce a fost. Si imi dau seama cat de ridicol e totul. Cat de stupid ar fi sa iti vorbesc de fapt. Mi-ai spune probabil ca-s nebuna. Si nu ai fi departe de adevar.
... si adevarul e ca... mana ta nu s-a incordat nici o secunda pentru o se indrepta inspre fata-mi palida, ci pentru a apuca ziarul facut sul in buzunarul paltonului maro pe care il porti in fiecare zi la munca. Adevarul e ca... privirea ta nu s-a indreptat niciodata inspre mine, ci mai degraba inspre aleea din spatele meu, in cautarea colegului de birou care intarzie in fiecare dimineata. Adevarul e ca... Toate gandurile mele, toate povestile mele... Se pierd toate undeva la jumatatea distantei dintre noi doi. Adevarul e ca... In niciuna din toate zilele astea in care impartasim un moment de tacere pe care il traiesc cu adevarat doar eu, nu am avut macar o data curajul sa ma uit cu adevarat in ochii tai sau sa iti vorbesc...
Iar azi, iubitul meu fara nume, aleg sa te detest. Pentru ca in fiecare zi ma lasi singura pe aceeasi banca roasa de timp, singura cu cafeaua ce s-a racit deja de cateva ore bune. Singura cu gandurile mele care devin realitate undeva intr-un univers in care eu am curajul sa iti zambesc macar.

Love.

We all need someone in our lives... Someone to let us do stupid things. Someone to tell us: "It's okay, go be happy.", just when we're on the point of doing something so very foolish. Someone to caress our hair and smile sincerely. Someone who'll talk to us 'till 4 in the morning, 'cause the nightmares just won't let us sleep. Someone to show us nice poems, beautiful pictures, and inspiring movies. Someone to believe in us. Someone to just know how destined for greatness we really are. Someone human, who sometimes (or maybe even most of the times) fucks up. Someone to love us with no ulterior motive. Someone to actually care.
And when we have such a person next to us, we know that no mountain is too hard to climb. So today I'll try to be that person. A better person. A person that believes in someone with her whole being.

How to make the best out of the worst possible.

For those of you who were expecting for this to be a long, self explanatory, life changing, mind revolving, enlightening post that was going to change your life, I apologize in advance. It won't change anything. Just state what there already is.

So the answer is... When everything goes wrong, make things worse. It kinda overturns life's plans. And if it doesn't, hey, you already said that things can't get any worse, right? So what is there left to lose anyway?

P.S. It gets really frustrating not being able to upload my own post photos...

Deep Ocean Vast Sea

Nathan: Let's just get this over with.
Peyton: Funny, that's what he used to say before we had sex.

---

There's not enough time in this world to waste it by throwing words into the ocean.




For someone special.

A cup of coffee and a fake smile to go, please.

S: Dormi?
H: Nu inca. Da' tu n-ai somn, ma?
S: Nu... Sunt lunatica, emo si deprimata. Ma invart printre bloguri, teste si plug-in-uri pentru Firefox. Si am chef sa ma plimb cu tine prin parc. Si sa te tin strans de mana. Si sa fie cald, si sa facem dragoste in curtea din spate a casei noastre de la mare, pe o patura spalata cu Cocolino. Vezi, ti-am zis ca sunt lunatica.

"It's so cold around me
I hurry to the next stop
I'm waiting, for something
For someone, to steer me back to my life
Steer me back to my life

My world is turning too fast
And I can't get off this spin
I'm moving somewhere I don't want
But all I do is fake a smile

When will I break
When does the ice break
When will I dare to press rewind and start all over"

---

Ma dezgusta lumea plastica si falsa in care traim. Si asta e tot ce am sa spun. Refuz sa ma obosesc sa detaliez.

---

Uneori lucrurile care sunt intr-un fel ar trebui sa fie altfel, si totusi la fel in acelasi timp. Si desi nimic nu are sens, si lucruile care ar trebui sa existe intr-o poveste sunt aruncate in alta, mereu o sa existe vreo carte in care sa ne gasim replici pentru dialogurile destepte, sau - daca nu, macar una prafuita prin care sa ne notam lucrurile care nu au mai avut loc in cartile carora le apartineau de fapt.
Si asa ma trezesc in fiecare dimineata multumindu-le lui Dumnezeu si celor de la Microsoft si Adobe si Apple (si probabil ca ar mai fi cativa) pentru minunile create de fiecare in parte, pentru zambetele de plastic, editoarele de text, mintile crete, sufletele pierdute, iPhone-uri, creativitate, naivitate, lacrimi, minciuni, putere, stapanire de sine si internet - in no particular order.
Si adorm purtand un zambet modelat suav in Corel, fredonand o melodie pe care o ascult la radioul vechi din bucatarie al bunicului. Si uneori visez la acele perioade din zi si/sau din noapte care imi arata ca fiecare sacrificiu in parte merita.

Somn usor.