brick by boring brick.

dear diary,

sunt trista. trista in modul ala patetic in care ti-e scarba. nici sa-mi plang de mila nu mai sunt in stare. stau si ma holbez cu-n zambet patrat la coltul ecranului, asteptand sa se face ceasul 00.01, pentru ca 4 zerouri sunt prea deprimante in momentul asta. si ca garnitura, servesc minim 20 de minute de fredonat 'we'll dig a deep hole to bury the castle', pentru simplul motiv ca imi este mult prea lene sa imi descarc melodia, iar apoi sa o ascult pe repeat in incercarea de a retine ceva mai mult de 2 versuri. nu ca as avea ceva mai solemn de facut. pentru ca asta e adevarul, dear diary. e trist, dar e sambata seara, iar eu stau in pat cu picioarele incrucisate si meditez la durerea de burta care nu-mi da pace de mai bine de 24 de ture de ceas. si in acelasi timp ma intreb de ce e literatura romaneasca atat de penibila. dar hai lasa, ca astea iar sunt discutii fara rost.
si stii ce e si mai trist? nu, nu cinismul - cu ala m-am impacat deja. (si in plus, m-am saturat sa tot vorbesc despre asta over and over again.) faptul ca am ajuns sa scriu de plictiseala. i mean, how lame is that, huh? si in fond, ce altceva mai bun am de facut? sa ma holbez la stampila de pe mana drepta, care nici acum nu s-a luat, desi mi-am inrosit-aproape-invinetit mana cu peria verde care sta agatata pe perete? si sa imi aduc aminte de noaptea trecuta? sau poate ar trebui sa incerc niste activitati mondene, cum ar fi sa imi pictez unghiile in culori de buburuza plimbata prin mall-urile din straintate si parfumata cu chanel.
si concluzia e ca 'nu am chef azi', my love. as vrea sa pot sa desenez, ca sa te lamuresc in sfarsit in legatura cu filmul ce ruleaza on a daily basis in sufletul meu. dar a naibii natura nu m-a inzestrat cu prea multe talente. asa ca tot ce pot sa fac este sa ma intorc pe dos in cuvinte, si sa sper ca in seara asta nu ai sa imi strivesti literele sub degetele bronzate de la picioare. de la prea mult plimbat prin parc. well i'm sorry, baby, nu ma prea omor dupa parcuri. prefer dormitoarele. imi respira sufletul un aer mai cald cand ma pierd prin asternuturi, si nici nu trebuie sa imi fac griji in legatura cu gazele care ajung prin te miri ce miracol pe sub hainele proaspat spalate.
dar nu te teme, dragule, am incetat sa ma mai zbat. mai nou doar merg agale pe carari nebatute de lume, si ma bucur de cerul albastru. ca acum vine 2012 si nu stim care sa ne lamentam mai cu foc si in culori mai de jale ca se sfarseste lumea.