poate.

poate ca ambitiile mele sunt prea mari pentru lumea asta mult prea mica, sau poate ca gandesc prea putin, sau vorbesc prea mult, sau plang prea zgomotos. poate chiar mananc prea mult - sau prea putin - cine sa mai inteleaga?
poate ca pana la urma nimic din toate astea nu are nici un sens. poate ca dragostea reprezinta doar o modalitate himerica de a ne irosi vietile, sufletele si banii. poate ca fericirea in esenta ei ar trebui definita ca ceva ce ne face in permanenta neferciti, prin prisma insuficientei permanente de care ne izbim, precum se lovesc toate gazele de pe autostrada de cate-un parbriz ciobit pe alocuri. poate ca gandurile sunt de fapt niste porcarii, si singurele lucruri care ar trebui cu adevarat considerate ca avand insemnatate ar trebui sa fie obiectele, lucrurile cu forma materiala, care exista in mod cert - data fiind materialitatea lor ce poate fi demonstrata fara probleme.
poate ca toate bolile care nu se manifesta la nivel fizic sunt doar niste aberatii, si de fapt nimeni nu este cu adevarat nebun, sau deprimat, sau inclinat inspre omoruri in serie, si totul este de fapt doar o mare manipulare a maselor. poate ca de fapt exista viata pe pluto, si ingerii traiesc in acelasi loc cu papagalii - vezi aripile.
poate ca de fapt nu o sa ajung sa fac nimic cu viata mea, oricat ma bat cu pumnul in piept ca eu vreau sa schimb lumea. poate ca o sa sfarsesc cu o slujba de rahat, cu un sef frustrat, cu mama pe capul meu la fiecare 3 zile, avand companie permanenta din partea a doua pisici mari si grase care nu mai sunt de prea mult timp macar dragute.

sau poate ca toate astea sunt doar niste tampenii majore, si doar am dormit mult prea putin azi-noapte si mintea mi-a fugit de-acasa.